Articolele Parentship

Dezavantajele Time-out-ului

Autor: Dr Aletha Solter.
Copyright © 1992, 2000 Aletha Solter. Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau transmisă în nicio formă sau prin orice mijloace, electronice sau mecanice (incluzând copierea pe alte site-uri web şi traducerile), fără permisiunea scrisă a autoarei Aletha Solter.
Copyright © 2014 Parentship - Seminarii pentru părinţi, pentru traducerea în limba română a articolului.

Sursa: www.awareparenting.com

În timp ce părinții interesați și cadrele didactice au devenit conștienți de pericolele pedepselor fizice, time-out-ul a câștigat teren, devenind un instrument popular de disciplinare. Copiilor care nu se comportă cum ar fi de dorit li se spune să stea în liniște pe un scaun sau să meargă în camerele lor și să reflecteze la ce au făcut. După o perioadă li se permite să se întoarcă în grup sau la familie, cu condiția să se poarte „frumos“. Timpul alocat acestui time-out este de obicei un minut înmulțit cu numărul de ani ai copilului, iar micuților care pleacă de pe scaun sau din cameră înainte să se fi scurs timpul li se spune să se întoarcă și să stea încă o dată pe durata respectivă. Unele cărți recomandă o regulă suplimentară legată de păstrarea tăcerii și sugerează repetarea timpului dacă regula este încălcată. În orice caz, părinților care folosesc această metodă li se promit rezultate rapide și ușor de obținut.

Time-out-ul ca instrument de disciplinare își are rădăcinile în mișcarea behavioristă bazată pe lucrările psihologului B.F. Skinner. Teoria lui de condiționare operantă presupune faptul că cei mici se vor comporta în anumite moduri dacă primesc recompense pentru a face acele lucruri („încurajare pozitivă“) și că majoritatea comportamentelor nedorite pot fi diminuate reținând recompensele sau invocând durerea (ambele cazuri fiind, totuși, „pedepse“). Skinner însuși considera că toate formele de pedepse sunt metode nepotrivite de a controla comportamenul copiilor. Chiar și așa, în timp ce bătaia este din ce în ce mai rar practicată în SUA, refuzul de a oferi dragoste și a atenție continuă să fie acceptat ca modalitate de control.

Să privim în profunzime

Utilizarea time-out-ului pare mai puțin dăunător decât lovirile, bătaia sau țipatul la copil pentru că nu implică abuz fizic sau verbal. Astfel, se consideră că reprezintă, într-o anumită măsură, progres în continua noastră străduință de a face lumea un loc mai bun pentru copii. Totuși, multe cadre didactice și psihologi au ajuns la concluzia că time-out-ul nu este atât de inocent precum pare și, mai mult, este chiar dăunător din punct de vedere emoțional în procesul de disciplinare a copiilor. De fapt, Asociația Națională pentru Educația Copiilor Mici (din SUA) include folosirea time-out-ului pe lista măsurilor disciplinare greșite, laolaltă cu pedepsele fizice, criticile, blamarea și batjocorirea.
Analizat în profunzime, time-out-ul este o abordate autoritară și, ca toate abordările similare, poate funcționa doar în rândul copiilor instruiți să se conformeze puterii și autorității adulților. Acești copii știu consecințele nesupunerii și le consideră mai rele decât a adera la niște reguli strict impuse. Însă cei care nu au fost crescuți într-un mediu autoritar, cel mai probabil vor refuza să meargă în altă cameră sau să stea pe un scaun.

Cum află un copil care sunt consecințele neascultării adulților? Susținătorii time-out-ului sfătuiesc părinții să elimine toate privilegiile de genul: TV, jucării, muzică și așa mai departe, până ce copiii se conformează regulilor. Întotdeauna există amenințarea privării de diverse lucruri sau penalizări. În unele familii poate exista chiar o amenințare de violență nerostită. Deși metoda time-out pare destul de inocentă, necesită un istoric de autoritate punitivă pentru a produce îndeajuns de multă docilitate pentru ca cei mici să devină ascultători.

Susținătorii practicii afirmă că time-out-ul nu e o formă de pedeapsă. Ei folosesc termeni de genul „consecință“, „timp pentru reînnoire“ sau „întrerupere“ pentru a face abordarea să pară inofensivă. Termenul în sine de time-out are o conotație plăcută deoarece te duce cu gândul la o echipă sportivă cae își ia o binemeritată pauză. În mod regretabil, această terminologie pașnică a indus în eroare mulți părinți, facându-i să creadă că este vorba despre o abordare blajină.

Din punctul de vedere al unui copil, time-out-ul este resimțit în mod cert ca o pedeapsă. Cine ar vrea să fie izolat de un grup și total ignorat? Este foarte probabil ca cei mici să vadă această formă de izolare ca pe un abandon și pierderea dragostei pe care le-o poartă cei ce au grijă de ei. Deși părinții au deseori grijă să-și asigure copiii de iubirea lor și să facă o distincție clară între copil și indisciplina sa („te iubesc dar trebuie să mergi în camera ta 5 minute pentru că ce ai făcut nu este acceptabil“), acțiunile lor grăiesc mai tare decât cuvintele însele.

Copiii sub vârsta de 7 ani pur și simplu nu au capacitatea de a procesa cuvintele în felul în care o fac adulții. Experiența concretă și percepțiile asupra realității au un impact mai puternic decât cuvintele în sine. Faptul de a fi izolat și ignorat este interpretat drept „Nimeni nu vrea să fie cu mine acum. Înseamnă că sunt rău și de neiubit“. Nicio vorbă drăgăstoasă, oricât de bine-intenționată, nu poate înnăbuși efectul respectiv, sentimentul de a fi respins.

Nimic nu este mai înspăimântător pentru un copil decât a-ți retrage iubirea față de el. Odată cu această teamă apar: insecuritatea, anxietatea, confuzia, furia, indignarea și slaba încredere în sine. Time-out-ul poate cauza și rușine și umilință, mai ales atunci când e folosit în prezența altor copii. În vârtejul de trăiri ale unui copil, time-out-ul reprezintă o pedeapsă.

Pe lângă sentimentele dureroase, mai este imaginea despre relațiile interumane. Ce mesaj le transmitem copiilor noștri demonstrându-le că dragostea și atenția sunt bunuri date de pomană mai departe sau reținute cu scopul de a-i controla pe cei din jur? Este aceasta abilitatea de a rezolva situații conflictuale pe care vrem să o folosească atunci când cresc? Cum le va influență capacitatea de a interacționa cu prietenii și, într-o zi, cu partenerii de viață și cu colegii? Nu ar fi mai bine să îi învățăm din start pe copii cum pot să stingă conflicte într-un mod util, decât să le transmitem mesajul că singura modalitate de a rezolva probleme de comunicare este chiar suprimarea acesteia?

Deși efectele negative ale metodei time-out sunt în mare parte invizibile, un aspect este limpede: la un moment dat, procedeul încetează să mai funcționeze. Susținătorii admit că abordarea este eficientă doar până pe la vârsta de 9 ani. Poți să-ți imaginezi cum ar fi să-i spui adolescentului tău, care poate fi mai înalt decât tine, să stea pe un scaun în timp ce tu îl ignori? Majoritatea tinerilor care au o minimă impresie pozitivă despre ei înșiși, ar râde la auzul unei astfel de comenzi. Versiunea de time-out care se aplică adolescenților este practica cunoscută în rândul lor drept „nu mă lasă ai mei să ies în weekend sau seara, pentru că sunt pedepsit“. Dar această metodă conduce doar la resentimente, rezistență și minciună.

Într-adevăr, orice metodă bazată pe putere și autoritate trebuie, într-un final, pur și simplu abandonată pentru că părinții rămân fără acele instrumente care, în trecut, le-au conferit putere. Părinții de adolescenți se confruntă cu un set cu totul nou de dificultăți atunci când metodele care dădeau rezultate prin exercitarea controlului, se dovedesc a fi ineficiente. Pe de altă parte, cei care adoptă metode non-autoritare din start, sunt capabili să preîntâmpine luptele de putere precum și problemele de disciplină care apar deseori în adolescență.

Consecințe ascunse

Utilizarea metodei time-out conduce la o grămadă de probleme ascunse. În primul rând, atunci când folosim abordarea respectivă în cazul copiilor care plâng sau urlă furioși, ei primesc mesajul că noi nu vrem să fim în preajma lor când sunt suparați. Siguri că noi nu vom asculta, se prea poate ca ei să nu ne mai spună problemele pe care le au.

Mai mult, acești copii s-ar putea să învețe să-și suprime sentimentele, în special dacă insistăm cu time-out în timpul căruia nu are voie să scoată niciun sunet. Oare am uitat că plânsul și crizele de furie sunt mecanisme de eliberare sănătoasă a tensiunii care ajută la estomparea tristeții și a frustrării? Oare am ignorat cercetările care evidențiază faptul că hormonii de stres sunt eliberați prin lacrimi, reducând astfel efectele stresului și restaurând echilibrul chimic al organismului? Învățându-ne copiii să își suprime lacrimile, s-ar putea chiar să le sporim predispoziția pentru o varietate de dezechilibre fizice și emoționale. Psihoterapeutul elvețian Dr. Alice Miller afirmă faptul că unul dintre cele mai devastatoare lucruri pe care îl facem în relația cu copiii noștri este să le negăm libertatea de a-și exprima furia și suferința.

O problemă adițională este faptul că folosirea time-out-ului nu se adresează cauzei care a provocat de fapt comportamentul indisciplinat. Copiii acționează în anumite moduri având motive întemeiate, chiar dacă ei înșiși nu sunt conștienți de aceste motive. Cel mai indezirabil comportament poate fi explicat prin unul dintre următorii trei factori: copilul încearcă să își îndeplinească o nevoie legitimă, copilul nu are toate informațiile necesare sau este prea mic să înțeleagă, ori copilul are o supărare (frustrare, trist, speriat, confuz, gelos sau nesigur). Când ne străduim să schimbăm  un comportament fără să luăm în considerare aceste sentimente și nevoi, nu prea ne ajutăm copiii. De ce? Pentru că problema de bază este în continuare prezentă. Învățându-ne copiii să se conformeze dorințelor noastre, nu soluționăm problemele profunde.

De exemplu, frații care sunt, în mod repetat, separați și trimiși către camerele lor atunci când se ceartă s-ar putea să ajungă să nu se mai certe în fața părinților lor. Dar sentimentele lor de gelozie și ură, nerezolvate, pot  fi apoi exprimate în moduri mai complexe, pe ocolite, sau s-ar putea să își transfere resentimentele în viețile lor de adulți. Reducerea sau înnăbușirea simptomelor nu rezolvă problema.

Părinților li s-a indus impresia că cei mici vor folosi timpul de time-out pentru a se gândi la ce au făcut și își vor redobândi un minim de auto-control. În realitate, când copiii se comportă nepotrivit, agresiv sau în moduri respingătoare, ei arborează deseori sentimente atât de puternice și de nestăpânit încât nu pot gândi clar în ceea ce privește acțiunile lor. Mult mai potrivită decât izolarea este o persoană care să îi asculte și să îi încurajeze să-și exprime sentimentele adevărate. Eliberarea sănătoasă prin discuție, plâns sau crize de furie poate chiar preveni reapariția comportamentelor nedorite.

A-i ține în brațe pe copiii care lovesc sau mușcă este mult mai eficient decât a-i izola. Faptul că îi țineți în brațe ferm dar cu dragoste, le dă sentimentul de siguranță și căldură, totodată protejându-i pe ceilalți copii și evitând ca aceștia să fie loviți. De asemenea, acest gest sprijină eliberarea sentimentelor reale prin plâns și crize de furie, în timp ce asigură copilul de legătura indestructibilă părinte-copil. Este paradoxal, totuși adevărat: copiii au cea mai multă nevoie nevoie de atenție și dragoste atunci când se poartă de parcă ar merita-o cel mai puțin. Spunându-i unui copil violent să stea în liniște, foarte rar are ca efect ceva constructiv, mai degrabă contribuie la înăbușirea furiei și la sporirea sentimentelor de alienare.

Nu este necesară izolarea copiilor și retragerea dragostei pentru a-i învăța „cum să se comporte“. De fapt, este cu adevarat posibil să îți ajuți copilul să fie cooperant și să se poarte ca un membru decent al societății fără a-l pedepsi vreodată, recompensa sau fără a-i evidenția consecințe de orice fel. Nu există metodă rapidă și ușoară pentru a rezolva un conflict. În schimb, trebuie să tratăm fiecare situație ca o provocare unică și să încercăm să fim flexibili și creativi, acordându-le în același timp copiilor noștri dragostea și respectul pe care le merită.

Trimite articolul unui prieten

« Înapoi la Articole